Si-as mai bea un paharel...
Face parte din scoala vietii, zic unii. Intr-un splendid film clasic cu Paul Newman si Liz Taylor, "Pisica pe acoperisul fierbinte", unul din personaje spune: "N-am incredere in barbatii care nu beau". Mi se pare corect. Un om care evita cu orice pret sa puna gura pe un strop de alcool probabil stie ca nu se poate controla. E de laudat ca stie acest lucru si se fereste, dar slabiciunea tot exista.

Daca stii sa privesti alcoolul ca pe un simplu instrument ocazional care te ajuta sa te simti mai bine in anumite situatii, e grozav. Nu nimic rau nici in a bea cateva beri cand esti suparat, nici in a veni uneori acasa pe trei carari. Cum iti dai seama insa daca ai ajuns sa fii tu cel controlat de paharele pe care le bei? Sau daca acest lucru se intampla cuiva apropiat?
Nu numai cei pe care ii vezi cazand prin santuri sunt alcoolici. Unii oameni (in special, femeile) reusesc sa ascunda o lunga perioada aceasta problema, de teama conflictului cu familia si societatea, pana cand, la un moment dat, clacheaza. Ca orice boala, daca e descoperita in forma incipienta, problema abuzului de alcool se rezolva mult mai usor.

Care sunt insa semnele ca cineva nu e numai "baiat (sau fata) de viata", ci un (posibil) alcoolic in devenire?

1. Alcoolicii beau zilnic pe perioade foarte lungi de timp. Se spune ca si o cantitate mica, daca e bauta zilnic, poate crea dependenta de alcool. Asa cum majoritatea oamenilor nu pot functiona normal fara o cafeluta dimineata, la fel si cei cu probleme de alcool nu sunt ei insisi daca nu s-ai consumat portia.

2. Alcoolicii beau inca de dimineata. Probabil ca sa dreaga mahmureala. In mod normal, dimineata organismul iti cere un tonic, pentru a avea energie sa incepi ziua: cafea, ceai, suc de fructe, mancare. Organismul lor le cere alt tonic. Gin tonic.

3. Cei mai multi beau si cand sunt singuri. Sa bei o bere, sau un pahar de vin, cand te uiti la un meci singurel acasa, nu e o problema. Sa bei jumatate de sticla de vodca e mai mult decat ingrijorator.

4. Nu se simt bine decat daca beau. Cand sunt treji, sunt iritabili si morocanosi. Dupa un pahar, doua, li se destinde figura. Dupa o sticla, sunt prietenii tuturor. Daca lipsa alcoolului iti influenteaza capacitatea de comunicare, inseamna ca deja el conduce jocul, nu tu.

5. In timp, au nevoie de bauturi din ce in ce mai tari pentru a intra "in the mood". Doar e un drog, nu? Inseamna ca nu gustul bauturii il intereseaza, ci efectul: cu cat mai rapid, cu atat mai bine.

6. Nu mai ridica pretentii la calitatea bauturilor. Un brandy scump merge la fel de bine ca o tarie puturoasa la 30 de mii sticla. La fel, pentru ca nu mai conteaza ce au de baut, ci cat de mult si cat de repede.

7. Cei care realizeaza in sinea lor ca au probleme cu alcoolul, tind sa vorbeasca mult despre acest lucru. Nu despre faptul ca le au, ci despre faptul ca nu le au, tocmai ca sa-si infirme banuielile. "Ce daca beau? Asta ma face betiv? Beau si eu, ca omul, un paharel, doua, acolo, seara. Hac! Ce, altii nu beau?" Pana termina fraza, au si picat sub masa.

8. Predispozitia spre alcoolism este, de obicei, genetica. Daca in familia cuiva se intalnesc cazuri dese la rudele apropiate, sunt sanse mari ca persoana respectiva sa fi mostenit aceasta gena. Cine stie ca e predispus, trebuie sa se fereasca.

9. Alcoolicii recidiveaza in multe cazuri. Doar un tratament foarte bun combinat cu o vointa de fier poate preveni o revenire a bolii. La fel ca multi fumatori care, dupa 3 luni de abstinenta se simt destul de siguri pe vointa lor ca sa-si aprinda o tigara, apoi n-o mai lasa niciodata. Recidiva alcoolicilor e, in general, mai grava, pentru ca e influentata si de dezamagirea ca au incercat si n-au reusit.

10. Intr-o faza avansata, efectele incep sa se vada. Tremuratul mainilor, ochii injectati, incoerenta in vorbire, tulburarile de concentrare, nasul rosu. Toti cei din jur vad aceste lucruri in afara de ei. In plus, mai sunt si celelalte efecte: problemele in familie, sau la serviciu, izolarea de anturaj, sau intrarea in anturaje noi pe simplul criteriu al parteneriatului de pahar, saracirea bugetului.


Cine bifeaza fie si un singur numar de pe aceasta lista, ar trebui sa ia masuri urgente, pentru ca o problema le atrage dupa sine si pe celalalte.
ALTE ARTICOLE DIN LIFESTYLE:
In noul an, scoate gunoiul afara
Agata la mare
Corpul masculin: ce NU le place femeilor
Esti risipitor?
Cum scapi de un amic enervant
Agata pe net
Colegul de apartament
Barbatii la shopping
Fii un musafir placut
20 de semne ca ai devenit barbat
"La turistul vesel"
Hagi-Tudose: cosmarul oricarei femei
PRINTEAZA ARTICOLUL
TRIMITE UNUI PRIETEN
Joburi Prieteni Stiri
Afla ultimele stiri
Cuvinte cheie:
SMART SHOPPING
Telefoane mobile
Aparate foto/video
Calculatoare si componente
Flori si aranjamente florale
Mobila si accesorii